– Comunicat de presă –
August 2014
Consiliul local al comunei Moftin în parteneriat cu Autoguvernarea Locală Nyíradony (în calitate lider de proiect) au depus spre finanțare, în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, proiectul "Energie din deșeuri - procesarea deșeurilor verzi forestiere și agricole în vederea respectării măsurilor regionale de management a deșeurilor", acronim: DEŞEUL VERDE. Astfel, în 2013, partenerul lider a primit o notificare privind aprobarea şi finanţarea acestuia, în prezent, contractul de finanţare fiind în curs de semnare.
Proiectul dispune de un buget total de 875.154 Euro, din care 439.404 euro îi revin liderului de proiect, iar 435.750 euro îi revin partenerului de proiect (comuna Moftin). Perioada de derulare a proiectului este de 12 luni şi se desfăşoară în perioada 1 iunie 2014 – 31 mai 2015.
Obiectivul general al proiectului este introducerea unei tehnologii inovatoare de tratare a deșeurilor care să completeze sistemul regional de gestionare a deșeurilor.
Obiectivele specifice sunt următoarele: reducerea sustenabilă a gradului de poluare a aerului prin scăderea utilizării lemnului din păduri, creşterea utilizării deseurilor agricole (paie) şi prin producerea de resurse energetice regenerabile, creșterea calității mediului înconjurător din localitatea Moftin, îmbunătățirea cooperării transfrontaliere dintre Moftin şi Nyíradony.
Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă populaţia celor două localităţi partenere care vor beneficia direct de rezultatele proiectului, adică un total de aproximativ 12.000 locuitori. Pe lângă aceştia, agenţii economici existenţi sau cei potenţiali şi instituţiile socio-culturale din aceste zone (şcoli, grădiniţe, unităţi sanitare, unităţi de deservire publică) vor putea beneficia de rezultatele proiectului. O altă categorie a beneficiarilor direcţi este cea a fermierilor, a celor care cultivă terenurile agricole şi care vor furniza materia primă pentru instalaţiile achiziţionate prin intermediul proiectului.
Rezultatul principal al acţiunii este achiziționarea unei linii de producere a bricheților şi peleților şi construirea unui hambar pentru amplasarea instalației (Nyíradony) şi achiziționarea unei instalații mobile pentru fabricat bricheți din biomasă, tip container şi a unui trailer cu macara de încărcare automată (Moftin).
Pentru mai multe informaţii despre proiect accesaţi site-ul www.primariamoftin.ro sau contactaţi-ne la nr. de tel. 0261/875.116.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu) este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea naţională a celor două state membre participante în program, Ungaria şi România. Obiectivul general al Programului este de apropia actori economici, persoane şi comunităţi, cu scopul de a exploata mai eficient oportunităţile oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră.
“Conţinutul acestui material nu reprezintǎ în mod necesar poziţia oficialǎ a Uniunii Europene”