Despre Moftin
- Detalii
- Categorie: Despre Moftin
- Accesări: 6155
- Detalii
- Categorie: Despre Moftin
- Accesări: 16723
Primăria comunei Moftin funcţionează în baza legii 215/2001, cu modificările şi completările ulteriare, având o activitate de interes public. Primăria a fost înfiinţată în jurul anului 1850, data exactă nefiind cunoscută.
Primăria comunei Moftin este instituţia publică cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire, efectiv, hotărârile Consiliului Local, soluţioneaza problemele curente ale colectivităţii locale şi se constituie din: primar, viceprimar, secretarul comunei şi aparatul propriu al Consiliului Local.
Primăria Comunei Moftin efectuează direct sau prin subcontractanţi servicii de administraţie publică locală destinate să satisfacă necesităţile, aşteptările şi cerinţele cetăţenilor şi ale altor părţi intersate.
Misiunea primăriei este de a stimula şi sprijini creşterea prosperităţii comunei Moftin şi a bunăstării cetăţenilor acesteia. Obiectivul general al primăriei ţinteşte dezvoltarea economică a comunei.
- Detalii
- Categorie: Despre Moftin
- Accesări: 34655
- Scurt istoric
Localitatea Moftin este strâns legată, din punct de vedere istoric, de numele marelui voievod Mihai Viteazu. În vara anului 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru pentru bătălia de la Gurăslău, ultima sa victorie. La începutul lunii iulie 1601, Mihai Viteazul îşi schimbă tabăra militară de la Debreţin, trece prin Carei, apoi se aşează la Moftin pe malul stâng al râului Crasna. La Moftin, pe vatra actuală a localităţii Moftinu Mic şi pe două movile învecinate pe drumul de legătură cu Sînmiclăuş, a staţionat numai oastea lui Mihai Viteazul, oastea lui Basta György având tabăra la Satu Mare. La începutul lunii iulie 1601, în tabăra militară a lui Mihai Viteazul de la Moftin se aflau peste 16.000 de oameni, din care 8.000 erau călăreţi. În ziua de 31 iulie 1601, au sosit în tabăra de la Moftin şi 2.000 de silezieni conduşi de generalul Rothal. În memoria marelu voievod, şcoala din Moftinu Mic îi poartă numele (Şcoala cu clasele I-VIII MIHAI VITEAZUL din Moftinu Mic). Peste mai bine de o sută de ani, în 1711, armata prinţului Francisc Rakoczi al II-lea s-a predat trupelor austriece la Moftin. Astfel, la 1 mai 1771 a fost semnată Pacea de la Satu-Mare. Pacea de la Satu Mare a marcat instaurarea definitivă a regimului Casei de Austria în Transilvania.
Denumirea actuală a localităţii |
Anul atestării documentare |
Denumirea sub care a fost făcută atestarea |
Sânmiclăuş |
1265 |
Zentmiklos, Katazentmiklos, Szent Miklos |
Istrău |
1454 |
Ezthro, Estoro, Ezthre, Esztro |
Moftinul Mare |
1330 |
Mohten, Mohyn, Mochtin, Mohtyn, Maitin |
Ghirolt |
1241 |
Gymolth, Gyrolth, Er-Girolt |
Ghilvaci |
1317 |
Gylvach, Gyluas, Gelwasch, Gilvacs |
Domăneşti |
1280 |
Domanhida, Damanhida, Domanhyda, Domahida |
- Cultură
În ceea ce priveşte activitatea sau manifestările culturale, acestea au fost şi sunt destul de restrânse. Cu toate acestea există la nivelul comunei centre de răspândire a culturii, materializate în biblioteci şi cămine culturale. De asemenea, există posibilitatea încheierii de abonamente la ziare şi reviste, dar şi utilizatea televizorului şi a radioului.
În comuna Moftinu Mic se află trei Cămine culturale, unul în satul Moftinu Mic, unul la Moftinu Mare şi unul la Domăneşti. În prezent, nici unul dintre cele trei cămine culturale nu sunt reabilitate. În comuna Moftin există o bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1966, situată în centrul satului Moftinu Mic. Începând cu anul 1990, biblioteca funcţionează în forma actuală, fondul de publicaţii cu profil enciclopedic mărindu-se treptat prin donaţii şi achiziţii. Până în anul 1990, biblioteca deţinea un fond de carte de 5.600 de volume. Biblioteca deţine un fond de carte de aproximativ 8.453 exemplare , din care 989 sunt publicaţii pentru copii. Din totalul de 1812 de gospodarii existente la nivelul comunei, aproximativ 1650 au abonament radio – TV, iar 354 de gospodării au încheiat contract pentru telefonia fixă (Romtelecom). În comună există şi televiziune prin cablu (aproximativ 150-200 de abonaţi) şi Digi TV.
Biserici există în fiecare dintre cele opt sate ale comunei Moftin. De asemenea, există şi lăcaşe de cult penticostale şi baptiste. Cea mai valoroasă biserică, din punct de vedere cultura şi istoric, este Biserica romano-catolică „Înălţarea Sfintei Fecioarei” din Moftinu Mare.
Parohul satului Moftinu Mare este menţionat în dijmele papale încă din anul 1332, iar în secolul XV-lea este documentată pentru prima dată biserica dedicată Sfântului Ladislau. Pe parcursul secolului al XVI-lea, comunitatea a devenit protestantă. În secolul al XVIII-lea, Alexandru Károlyi a mutat familiile protestante în altă localitate, colonizând în locul acestora şvabi. Biserica construită pentru noua parohie a fost fondată în anul 1724 şi a fost distrusă în urma unui incendiu, în anul 1791. O a doua biserică a fost realizată după planul lui Joseph Bitthauser, între anii 1793–1795. Edificiul monumental a fost conceput după un plan minuţios: faţada are trei axe şi cornişe proeminente pe cei şase pilaştri în stil doric. Între pilaştri sunt aşezate cele trei uşi şi ferestrele cu cornişe arcuite, de aceeaşi dimensiune cu ferestrele navei. La etajul următor, turnul este înzestrat, conform regulilor arhitecturii clasice: la primul nivel pilaştri au capitel ionic iar la al doilea, capitel corintic. Turnul cu ceas are o coroană în formă de bulb de ceapă, cu lanternă. Decoraţiile turnului sunt repetate pe peretele navei. Bolta navei şi a sanctuarului este sferică. Tabernacolul altarului principal a fost realizat la Viena pentru catedrala din Satu Mare, fiind donat ulterior bisericii din Moftinu Mare de către episcopul Hám János. Structura altarului este simplă, numai timpanul realizat din cornişă evidenţiază pictura monumentală, care reprezintă Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare. Pictura este realizată de meşterul vienez Heinrich Bauer în 1864. Pe absida sanctuarului, sub geamuri, au fost realizate reprezentări ale apostolilor. Amvonul şi cele două altare secundare au fost confecţionate în secolul al XIX-lea.
Denumirea satului provine de la fostul hram al bisericii medievale, Sf. Nicolae. Din actuala biserică-sală cu tavan plat doar contraforturile şi sanctuarul poligonal pot lăsa impresia unui edificiu moştenit din perioada gotică. Biserica a primit forma pe care o are şi azi în urma transformărilor efectuate pe parcursul secolelor XVIII–XIX. Clopotul a fost realizat în anul 1913.
În satul Moftin se află trei Cămine culturale situate în satele Moftinu Mic, Moftinu Mare şi Domăneşti.
În fiecare an, în prima duminică a lunii iulie se sărbătoreşte Ziua comunei, organizându-se manifestări culturale, întâlniri cu fii satului şi o slujbă bisericească.
Alte obiceiuri şi datine locale se manifestă cu ocazia următoarelor sărbători: sărbătoarea Crăciunului, Anul Nou, Boboteaza, sărbătoarea Paştilor, Sângiorz, Sânziene, Rusalii, Sfânta Marie Mare, Sfântul Nicolae (Miculaş).
Privitor la îmbrăcămintea şi costumaţia locuitorilor comunei, în special pentru zilele de sărbătoare este caracteristic costumul modern, zis ,,nemţesc”.
- Date generale, localizare
Comuna Moftin este situată în partea de nord – vest a ţării, în Transilvania, ca parte componentă a judeţului Satu Mare. Comuna Moftin este aşezată în partea sud - vestică a judeţului Satu Mare, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, Euroregiunea Carpatica. De asemenea, comuna Moftin face parte, alături de alte 11 comune şi un oraş (Carei), din Zona ,,Carei”.
Comuna Moftin se învecinează cu oraşul Carei şi comuna Căpleni în partea de vest, cu comuna Căuaş în sud, cu comunele Terebeşti şi Craidorolţ în partea estică şi cu comuna Doba în nord. Comuna se întinde pe o suprafaţă de 12.913 ha . Din totalul suprafeţei, 11.750 ha. reprezintă suprafaţă agricolă (din care: 6.817 ha. suprafaţă arabilă, 6 ha. livezi şi pepiniere pomicole, 57 ha. vii şi pepiniere viticole, 1.907 ha. păşuni şi 2.963 ha. fâneţe), iar 374 ha. păduri şi vegetaţie forestieră. 12.206 ha. este suprafaţă în extravilan, iar 707 ha. intravilan. În comună există un număr de 1.642 de locuinţe dintre care 1.599 private şi 43 publice. Comuna Moftin este aşezată în partea de sud a Municipiului Satu-Mare, la o distanţă de 25 km., pe linia ferată Satu-Mare - Oradea, şi la 27 de km. pe şoseaua Satu-Mare – Oradea. Oraşul Carei se află la o distanţă de 8 km. sud faţă de satul Moftinu Mic – reşedinţa comunei.
În anul 1968 are loc ultima reorganizare administrativă importantă în urma căreia comuna Moftin dobândeşte forma în care se găseşte şi în prezent. În actuala structură administrativă, comuna Moftin este alcătuită din opt sate, după cum urmează: Moftinu Mic – reşedinţa comunei, Moftinu Mare, Domăneşti, Sînmiclăuş, Istrău, Ghirolţ, Ghilvaci şi Ghilvaci Gară.
Localităţile componente ale comunei Moftin
Accesul se face pe şosea, DN 19 (drumul european E 671) care traversează localitatea, separând satul Domăneşti de satele Moftinu Mic, Moftinu Mare, Sînmiclăuş, Istrău, Ghirolţ, Ghilvaci şi Ghilvaci Gară. Acest drum naţional este dotat cu un covor asfaltic destul de bine întreţinut. DN 19 face legătura dintre Oradea şi Satu-Mare, tracând prin alte trei oraşe, Săcueni, Valea lui Mihai şi Carei. Prin comuna Moftin trece şi calea ferată. Există o staţie CFR în comuna Moftin şi două halte (Halta Domăneşti, Halta Moftinu Mare şi Gara Ghilvaci sau General Avramescu). Prin gara Domanesti - Domahida sunt facilitate deplasarile cu trenul in toate directiile. Legătura dintre satele comunei Moftin şi alte localităţi este asigurată pe cale rutieră, prin intermediul curselor regulate de microbuse şi autobuse private.
Relief
Relieful este caracterizat în întregime printrun şes neted, fără onduleuri, care se încadrează în aşa numita câmpie joasă, având o altitudine medie de 120 m. deasupra nivelului mării. Comuna este plasată în zona de contact între Câmpia Crasnei, Câmpia Someşului şi Câmpia Ierului, toate trei facând parte din categoria câmpiilor joase. Datorită slabei înclinări, această câmpie nu are capacitatea organizării scurgerii apelor decât întrun ritm lent, fapt ce favorizează stagnările de apă, constituirea de bălţi sau mlaştini. Zona este astfel predispusă inundaţiilor, viiturilor şi revărsărilor de ape curgătoare.
Reţeaua hidrografică de suprafaţă se reduce la pârâul Ier, râurile Crasna, Homorodul Vechi, Cubic, Bălcaia şi tăul Terebeşti. Lungimea totală a râurilor cadastrate pe teritoriul comunei Moftin este de 18.444 km. Perimetrul total al lacurilor cadastrate de pe teritoriul comunei Moftin este de 8.746 km. La nivelul comunei există două lacuri, ambele situate în bazinul Crasna, unul este lac de acumulare, iar celălalt lac de amenajare piscicolă.
În ceea ce priveşte solul, predomună humus turbos, cernoziomul levigat, solul nisipos, solul negricios, dar şi cel albicios.
Puncte de interes
Monumentul eroilor din gara Domăneşti (depunerea armelor şi drapelelor trupelor lui Rakoczi),
Statuia voievodului Mihai Viteazu,
Biserica romano-catolică ,,Maica domnului” care datează din anul 1724 (satul Moftinu Mare)
Heleşteele de la Moftinu Mic
Populatia
Populaţia stabilă pe naţionalităţi :
Localitate / naţionalitate |
Total |
Români |
Maghiari |
Germani |
Rromi |
Ucrainieni |
Alte naţionalităţi |
MOFTIN |
4.328 |
2.484 |
1.377 |
176 |
207 |
80 |
4 |
Populaţia stabilă pe religii :
Localitate / religie |
Total |
Ortodoxă |
Romano - catolică |
Greco - catolică |
Reformată |
Alte religii |
MOFTIN |
4.328 |
1.855 |
897 |
694 |
814 |
68 |
Populaţia stabilă pe sate :
Numele satului |
Numărul de locuitori |
Moftinu Mic |
1.219 |
Domaneşti |
1.093 |
Moftinu Mare |
960 |
Ghilvaci |
135 |
Ghilvaci Gară |
305 |
Sînmiclăuş |
365 |
Istrău |
74 |
Ghirolt |
181 |
Total |
4.332 |
Mediu inconjurator
O prioritate pentru administraţia locală a comunei Moftin o reprezintă amenajarea de parcuri (spaţii verzi şi spaţii de joacă). În acest scop, primăria a identificat spaţii aflate în proprietate publică în fiecare sat, astfel: în satul Moftinu Mic un hectar, iar in celelalte sate ale comunei câte 50 de ari în fiecare localitate. Zona verde aparţinătoare comunei are o importanţă deosebită în viaţa localităţii şi a localnicilor. Elementul determinant al înfăţişării unei localităţii îl constituie imaginea stradală, cu toate elementele ei. Este necesară o reamenajare peisagistică cât mai rapidă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din considerente funcţionale. La amenajarea zonei verzi se ia în considerare respectarea valorilor arhitecturale ale zonei, integrarea într-un mediu rural cu arhitectură tradiţională, ţinând totodată cont şi de caracterul clădirilor din comună. Aria de Protecţie Specială Avifaunistică „Heleşteele de la Moftinu Mic” este situată în partea centrală a judeţului Satu Mare, în apropierea localităţii Moftinu Mic, lângă drumul judeţean Carei - Satu Mare. Aria protejată are o suprafaţă de 125 ha. şi este dispus pe teritoriul administrativ al comunei Moftinu Mic.
Aria de Protecţie Specială Avifaunistică „Heleşteele de la Moftinu Mic” înfiinţată prin HG 2151/2004, este arie naturală protejată de interes internaţional, fiind încadrată, conform OUG 236/2000 la categoria arii de protecţie specială avifaunistică, corespunzătoare cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice.
Scopul principal al Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică „Heleşteele de la Moftinu Mic” este de a conserva, de a menţine şi de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile educaţionale, recreative şi de cercetare ştiinţifică. Se permit activităţi de producere a peştelui, pescuitul sportiv şi ecoturismul desfăşurate de deţinătorii heleşteului, cu reglementarea acestora de către Custodele Ariei.
- strategie de dezvoltare
Misiunea Primăriei comunei MOFTIN este de a identifica şi a soluţiona nevoile comunităţii prin furnizarea unor servicii de calitate, bazate pe competenţă, transparenţă, echitate, eficienţa şi eficacitate.
DIRECŢII DE DEZVOLTARE ALE COMUNEI MOFTIN
1. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere
- Modernizarea reţelei de trotuare în comuna Moftin;
- Modernizare drumuri locale în comuna Moftin.
2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice
- Realizarea reţelei de alimentare cu apă în satele Istrău, Ghirolt şi Ghilvaci Gară - comuna Moftin;
- Realizarea reţelei de distribuţie a gazului în localităţile Moftinu Mic, Moftinu Mare şi Domăneşti, comuna Moftin;
- Realizarea reţelei de canalizare în comuna Moftin;
- Modernizarea / reabilitarea iluminatului public în comuna Moftin.
3. Dezvoltarea vieţii social – comunitare la nivelul comunei
- Proiectarea şi construirea unui aşezământ cultural de tip Cămin Cultural în localitatea Sânmiclăuş, comuna Moftin;
- Reabilitare Cămine Culturale sat Moftinu Mic, sat Moftinu Mare şi sat Domăneşti, comuna Moftin;
- Amenajare peisagistică a comunei Moftin;
- Dezvoltarea unei baze sportive – Stadion Comunal tip I în localitatea Moftinu Mic;
- Dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale din comuna Moftin;
4. Dezvoltarea sectorului de servicii şi gospodărire comunală
- Managementul situaţiilor de urgenţă: înfiinţarea remizei P.S.I. în comuna Moftin;
- Managementul integrat al deşeurilor în comuna Moftin;
5.Dezvoltarea agriculturii
- Înfiinţarea unui centru de colectare, prelucrare şi valorificare a produselor agricole;
- Dezvoltarea agriculturii ecologice
- Dezvoltarea sectorului piscicol, în zona heleşteelor;
6. Valorificarea potenţialului turistic al zonei
- Valorificarea potenţialului turistic al comunei Moftin, judeţul Satu-Mare.
7. Atragerea investitorilor români şi străini în comună
- Îmbunătăţirea calităţii activităţii administraţiei locale prin eficientizarea serviciilor oferite în comuna Moftin;
- Dezvoltarea unui parc industrial în zonă.
Investitii viitoare previzionate pentru comuna (exemple):
- Realizarea reţelei de alimentare cu apă în satele Istrău, Ghirolt şi Ghilvaci Gară - comuna Moftin;
- Proiectarea şi construirea unui aşezământ cultural de tip Cămin Cultural în localitatea Sânmiclăuş, comuna Moftin;
- Reabilitare Cămine Culturale sat Moftinu Mic, sat Moftinu Mare şi sat Domăneşti, comuna Moftin;
- Realizarea reţelei de canalizare în comuna Moftin;
- Managementul integrat al deşeurilor în comuna Moftin;
- Îmbunătăţirea calităţii activităţii administraţiei locale prin eficientizarea serviciilor oferite în comuna Moftin;
- Modernizarea / reabilitarea iluminatului public în comuna Moftin;
- Modernizarea reţelei de trotuare în comuna Moftin;
- Modernizare drumuri locale în comuna Moftin;
- Managementul situaţiilor de urgenţă: înfiinţarea remizei P.S.I. în comuna Moftin;
- Înfiinţarea unui centru de colectare, prelucrare şi valorificare a produselor agricole;
- Realizarea reţelei de distribuţie a gazului în localităţile Moftinu Mic, Moftinu Mare şi Domăneşti, comuna Moftin;
- Amenajare peisagistică a comunei Moftin;
- Dezvoltarea unei baze sportive – Stadion Comunal tip I în localitatea Moftinu Mic;
- Valorificarea potenţialului turistic al comunei Moftin, judeţul Satu-Mare;
- Dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale din comuna Moftin.
Obiectivele strategice ale comunei, pe termen lung, sunt:
I. Gestionarea eficientă a patrimoniuilui şi a fondurilor publice şi întocmirea de proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile;
II. Dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu instituţii şi organizaţii din ţară şi străinătate;
III. Responsabilizarea cetăţenilor vis – a – vis de rolul lor în îmbunătăţirea serviciilor oferite de Primărie şi realizarea unui cadru adecvat de informare a acestora cu privire la perspectiva de dezvoltare a localităţii;
IV. Îmbunătăţirea infrastructurii comunale.